Easy minimal makeup look

Diminețile mele sunt tot mai aglomerate. Abia dacă reușesc să îmi fac timp pentru toate. Însă încerc pe cât posibil să nu oripilez lumea pe stradă ieșind nemachiată din casă. Și pentru că în ultimul timp am preferat un mic dejun decent și o cană de cafea băută în liniște, timpul alocat machiajului s-a redus considerabil.

Totuși, cu un minim de produse reușesc să mă transform într-o persoană cât de cât odihnită 🙂

DSCN3225-vert

Încep tot timpul prin a-mi pregăti tenul. Produsele pe care le folosesc acum sunt aproape perfecte. Machiajul rezistă întreaga zi și tenul are parte de hidratarea necesară.

Fondul de ten îl mai schimb, însă L’oreal True Match îmi place cel mai mult pentru că are un finish glowy și pe mine mă face să par extrem de odihnită, chiar dacă nu am dormit mai mult de 5 ore. Modul meu preferat pentru aplicarea lui este cu ajutorul beauty blenderului. Îl declar una dintre cele mai bune investiții din ultima perioadă.

Sprâncenele le conturez cu kitul meu preferat (Browzing) și le fixez cu gelul Speed Brow. Cele doua ustensile de încredere pe care le folosesc în machiajul sprâncenelor sunt: pensula pentru aranjarea lor de la Melkior si MAC266 pentru conturare.

De aproape două săptămâni folosesc anticearcănul Naked Skin de la Urban Decay. Am fost extrem de fericită când acest brand a ajuns și la noi pentru că este brandul meu preferat și vaaaaai cât de greu îmi era să achiziționez produsele lor.

După aplicarea anticearcănului fixez totul cu o pudră (al cărei ambalaj arată absolut deplorabil, dar care își face treaba extrem de bine).

Nou intrat în coleție este blushul Peachykeen. Cred că este blushul pe care mi l-am dorint veșnic și nu știu de ce mi-a luat atât de mult să îl cumpăr. Culoarea este minunată și rezistența, ca orice blush MAC, de durată.

În unele zile aplic și puțin iluminator. Pentru că am primit paleta The Manizer Sisters de câteva luni și abia dacă am atins-o, am decis să o folosesc mai mult în ultima perioadă. Nuanța mea preferată din paletă este Cindy-Lou Manizer.

Chiar dacă buzele mov sunt “my signature lips”, de ceva timp am decis să port și nuanțe mai cuminți. Creme Cup de la MAC este my latest crush.

La sfârșit fixez totul cu Fix+ (de care ma declar dependentă acum) și sunt gata de o nouă zi 🙂

DSCN3253

Voi ce produse folosiți pentru un machiaj care să vă facă să arătați fabulos și odihnite?

 

Advertisements

Ce mi-a plăcut cel mai mult în 2015

Hello and Happy New Year!

2015 a fost un an destul de încărcat pentru mine. Mă bucur totuși că s-a terminat și abia aștept să văd ce îmi aduce 2016.

Din punct de vedere al cosmeticelor pot să spun că a fost un an în care am încercat destule produse pe care îmi doream să le încerc și am descoperit produse pe care le voi recumpăra mult timp de acum în colo pentru că mi se potrivesc de minune.

Am ales 10 produse despre care am numai lucruri bune de spus și poate vă ajută și părerea în cazul în care doriți să le achiziționați.

DSCN3167.JPG

  1. Cel mai bun fond de ten – L’oreal True Match – este fondul de ten pe care îl cumpăr de fiecare dată când ajung în aeroport. Îmi face tenul luminos și oferă exact nivelul de acoperire de care eu am nevoie. La capitolul rezistență este ok dacă este fixat cu o pudră.
  2. Cea mai bună pudră – MAC Blot Powder – nu am descoperit până acum pudra perfectă pentru mine, dar din ce am încercat anul acesta, preferata mea a fost aceasta. Timp de vreo 5 ore de la aplicarea machiajului nu am probleme cu îngrășarea tenului, dar trebuie reaplicată pe parcursul zilei.
  3. Cel mai bun anticearcăn – MAC Pro Longwear Concealer – acoperire mare pentru somnul puțin de care am parte 🙂 Și îmi place și faptul că este nevoie de foarte puțin produs pentru a acoperi orice urmă de noapte pierdută.
  4. Cele mai bune farduri – Urban Decay Naked 3 – anul acesta am avut ocazia să încerc câteva farduri de pleoape despre care doar citisem. După ce le-am admirat nuanțele, textura și le-am testat rezistența, tot la Urban Decay m-am întors. Naked 3 este paleta mea preferată din 2015.
  5. Cele mai bune creioane –  Buze: MAC Heroine – în combinație cu rujul sunt my all time favourite combination; Ochi : Estee Lauder Double Wear Stay in Place – eu am nuanțele 03 Bronze și 06 Midnight Blue. Sunt absolut cele mai bune creioane de ochi pe care le-am încercat vreodată. Se aplică ușor (trebuie fixat totuși destul de repede pentru că se usucă imediat) și rezistă până la demachiere.
  6. Cel mai bun ruj – MAC Heroine – am vorbit tot anul despre acest ruj. Rujurile de la MAC sunt preferatele mele, iar această nuanță este cea mai frumoasă nuanță inventată 🙂
  7. Cel mai bun blush – MAC Breezy – în ultima perioadă am renunțat la a mai aplica vreun blush, dar dacă ar fi să aleg culoarea mea preferată, Breezy  mi-a plăcut cel mai mult anul acesta. Am observat că au început să îmi placă blush-urile închise la culoare care să nu mai necesite și aplicarea unei pudre de contur.
  8. Cel mai bun iluminator – MAC Mineralize Skinfinish Lightscapade – pentru că nu mai folosesc blush atât de des, îmi place foarte mult să aplic iluminator.  Cel de la MAC a fost preferatul meu pentru că îmi oferă exact luminozitatea de care am nevoie fără a îmi face tenul să pară prea încărcat.
  9. Cea mai buna mascara – Benefit they’re Real! – este cea mai bună mascara din ultima perioadă. Prețul nu este tocmai prietenos și cred că din acest motiv nu mă las convinsă în totalitate de calitățile ei :p Dacă ar fi mereu să o cumpăr la reducere, aș face acest lucru. Zilele acestea am testat-o și în condiții meteo total nefavorabile și a trecut testul cu brio.
  10. Cele mai bune descoperiri: Clinique Chubby Sticks – absolut minunate aceste creioane, atât cele pentru buze, dar mai ales cele pentru ochi. Sunt preferatele mele în călătorii 🙂

Vă doresc un an minuat!